Ce vreau eu sa fac...

E o intrebare care ma framanta de ceva timp... Ce urmeaza?
Am reusit sa imi schimb serviciul, deci nu mai am frustrari profesionale.
Mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu statutul de om care muneste ca sa traiasca, nu de om care traieste ca sa munceasca. E o schimbare radicala... Nu cred ca este finalizata in intregime, but I'm getting there :)
Am avut un an trecut interesant din toate punctele de vedere. A fost un an in care nu am mai avut altceva inafara de serviciu, si in care am incercat sa ma ocup de mine in principal...
Nu pot sa spun ca mi-a iesit din prima, dar am tot timpul din lume anul asta sa incerc sa imi indeplinesc dorintele si asteptarile pe care mi le-am autoimpus :) Am vointa si determinare sa fac tot ce mi-am propus, deci am castigat jumatate din batalie!
De asemenea, anul asta trebuie sa fac ceva sa imi relaxez mintea, nu doar corpul in timpul liber. Ei, relaxarea mintii nu cred ca o sa o obtin prin simplul somn pe care l-am adoptat in ultimul weekend... Cred ca va trebui sa imi gasesc o ocupatie care sa ma antreneze psihic, dar sa fie relaxanta fizic :) Ma gandeam sa ma apuc serios de fotografie imeidat ce vine primavara... Who knows, maybe I'll have fun while I'm trying...
De saptamana viitoare ma reintorc la programul de exercitii: sala si bazin concomitent. Poate chiar cu o dieta mai sanatoasa... Chiar imi propun sa mananc mai sanatos. Nu neaparat de dieta, dar mai natural si mai fara prostii (sau fara dulciuri).
Pana vine primavara trebuie sa incerc sa imi dau seama daca vreau sau nu sa scriu cate ceva. As face un curs sau o specializare... Sau as intreba pe cineva daca am sau nu o afinitate pentru a scrie... Ma visez scriind carti for a living :) Dar asta ar fi un job prea ideal sa aiba sanse sa devina realitate...
Dar, cine stie... Poate reusesc cateva ceva si imi dau seama ca uneori, visele pot deveni realitate...
Imi doresc atat de multe lucruri, as vrea sa fac atat de multe, sa vizitez multe, multe locuri... Uneori nu cred ca o sa pot sa le fac pe toate... Dar cu sigurnata vreau sa incerc
Deci... Ce urmeaza?

Romania e frumoasa

Iubesc fotografia! E o arta sa poti sa transpui sentimente si reactii omenesti sau chiar peisaje pe o foaie de hartie.

Cu toate astea, urasc fotografia care dezvaluie partea urata a Romaniei. Fiecare fotograf care se respecta face cate o incursiune in partea urata a Romaniei, in partea saraca si plina de mizerie. De ce?

Nu am mai vazut de mult un pictorial la o sarbatoare traditionala sateasca, sau de pe plaja pustie intr-o zi de primavara, intr-o zi calduroasa in delta sau cutreierand drumurile inverzite ale tarii...

Romania e frumoasa... Recunosc ca are si parti urate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa iasa acestea in evidenta...

A durat doar 9 luni....

Citindu-mi ultimul post tocmai am realizat ca sunt nefericita de mult mai mult timp decat realizasem. Sunt 9 luni... waw...

In 9 luni se intampla miracolul nasterii. E o groaza de timp.
Astea 9 luni pentru mine au fost 9 luni de frustrari, nervi, agitatie mai intai si apoi de liniste... Am realizat pe la finalul acestor luni ca nu are sens... Efectiv nu are sens sa incerc sa imi imbunatatesc viata pe care o duc acum. Nu are loc de imbunatatire, cel putin din punctul meu de vedere.

Am decis in schimb ca trebuie sa incep din nou. 'Fresh start'...
Ce simplu suna, nu? Nu e usor, dar merita... merita fiecare efort si fiecare compromis pe care trebuie sa il fac cu mine acum pentru un viitor asa cum imi doresc.

Totul depinde de mine

Am vazut ieri un filmulet care imi ilustreaza la perfectie viata mea in momentul de fata...
Ziua contine pentru mine serviciul si discutia telefonica cu parintii...

Cum am ajuns asa?

Cum am ajuns sa fiu o persoana nemultumita de mine?

DE CE?

Raspunsul nu pot decat sa mi-l dau eu. Din cauza mea. Pentru ca mi-e frica sa ma schimb in bine. Mi-e frica sa recunosc ca daca nu iau masuri urgent o sa ajung sa nu ma mai recunosc.

Simt ca o data cu maseaua mea s-a dus veselia... dragostea de viata... optimismul... Cum am ajuns o acritura de care mi-e rusine?

De ce mi-e greu sa iau masuri? De ce nu ma schimb? De ce nu ma ambitionez? De ce nu mai ascult de mine?

DE CE?

Din cauza mea!!!!

Imi visez viata cu ochii deschisi. Visez ca mi-ar place sa fiu remarcata si apreciata, visez sa imi gasesc linistea si fericirea, implinirea si increderea alaturi de niste oameni care nu ar trebui sa insemne nimic pentru mine.

Visez ca ma transform exact ca intr-un basm din ratusca cea urata in lebada eleganta si increzatoare. Oare nu stiu ca viata NU e un basm? Oare nu realizez ca totul sta in puterea mea?

Cand m-am pierdut? Ce trebuie sa fac sa ma regasesc? Pe cine trebuie sa intreb? Poate cineva sa imi spuna?

Imi doresc sa fiu eu, sa nu ma mai intereseze nimic, sa pot sa fiu increzatoare si fericita si multumita de mine....

Imi doresc sa ma trezesc maine vesela, fericita si linistita ca totul va fi OK

Oare zilele in care ma trezeam asa s-au terminat? Oare nu voi reusi sa ma redresez vreodata?

Imi doresc sa redevin Andra... Sa devin omul increzator, incapatanat si plin de viata care eram odata. Imi doresc sa dansez prin casa, sa rad de nimicuri si sa fac greseli idioate fara sa mi se reproseze ca o sa raman toata viata ce sunt acum....

Am ajuns sa o urasc pe Ruxandra. Ruxandra e speriata si face gafe si e nemultumita. Ruxandra a castigat controlul asupra mea. Ruxandra nu implineste anul asta 24 de ani ci 42...

Oare o sa ajung vreodata sa castig lupta cu mine insami?

Viata de sesiune

De cand am inceput programul de master am ajuns sa pun scoala pe locul 2.
Oboseala si stressul acumulat la serviciu au ajuns deja prea mari pentru a putea sa dispara pur si simplu cu distractiile cursurilor si seminariilor.

Sesiunea este o perioada si mai grea.... Trebuie sa inversez cele doua ocupatii care au ajuns sa imi ocupe 75% dintr-o zi, si acest lucru nu este chiar facil, mai ales ca cititul `in gol` este cea mai noua ocupatie....

Sambata seara...

Sambata seara ma simt ca o baba :)
Sambata seara eu mi-o petrec acasa, in fata TV-ului sau a calculatorului relaxandu-ma si pregatindu-ma de o noua saptamana,

Sambata imi dau seama ca oamenii de varsta mea, oamenii care au mai multa energie isi fac de cap.


Eu in schimb dorm :) Imi fac de cap dormind :) Si ma simt bine!!

Oare e ciudat daca ma simt bine si prefer sa ma odihnesc in loc sa ies?

Oare o sa imi dau seama mai tarziu ca iar am ales gresit?

Cine sunt eu...

Mai nou sunt Ruxandra... Sunt o persoana care isi propune sa faca multe si, intr-un final reuseste.
Sunt o persoana careia ii place sa doarma si iubeste sa se simta implinita.
Sunt o persoana pe care nu o mai recunosc...
Din energia si entuziasmul meu au ramas oboseala si frustarea ca nu fac ceea ce imi doresc...

EU acum sunt obosita...

Ce inseamna sa fii 'cuminte'?

Mi sa spus de cateva ori de aseara incepand incoace ca sunt prea 'cuminte' si ca refuz sa imi asum niste riscuri putin mai.... necalculate sa spunem.

A fi cuminte pentru mine inseamna a sta linistit pe un scaun, fara a iesi in evidenta, fara a deranja sau a-ti da cu parerea. Am descoperit insa ca dreptatea nu este tot timpul de partea mea...

Pentru restul lumii a fi cuminte (cel putin in privinta mea) inseamna a fi eu, adica sa refuz sa trec peste niste limite autoimpuse.

Sincera sa fiu nici nu stiu daca sa ma supar sau sa o iau ca pe un compliment. Am niste prieteni foarte dragi mie pentru ca sunt cine sunt. Am o viata frumoasa, de care sunt multumita pentru ca sunt cine sunt...

Prin faptul ca nu accept sa imi incalc regulile nu inseamna ca nu accept niste riscuri... Inseamna pur si simplu ca ma cunosc destul de bine incat sa stiu cand trebuie sa ma opresc.

Sunt mandra ca sunt cuminte... Pentru ca sunt eu :) Si sunt convinsa ca in viitor poate voi fi mandra ca voi fi 'rea', pentru ca ma va reprezenta la acel moment...

4 ani de viata

Astazi am terminat neoficial scoala... Ultimul examen a adus cu el si ultima noastra intalnire oficiala cu salile de curs.
Au fost 4 ani frumosi, 4 ani fericiti, 4 ani in care mi-am facut prieteni si am castigat multi, multi puisori unii mai dragi ca si altii mie.
Parca ieri m-au lasat ai mei in fata scolii inainte de deschiderea festiva si mi-au spus ca de acum trebuie sa continuu singura.
O sa imi fie dor de nebunia de pe holurile ASE-ului,o sa imi lipseasca seminariile si cursurile fie ca au fost interactive sau interminabile, o sa imi lipseasca proiectele facute impreuna cu fetele sau noptile nedomite inaintea examenelor.
O sa imi fie dor de colegi, de iesirile in cluburi sau seara la terase, de obisnuitele mese la McDonald's sau la Everest sau de plecari la mare impreuna.
O sa le simt lipsa profesorilor care ne-au ajutat sa ajungem ce suntem acum. Fie ca au fost exemple pozitive sau negative, de la ei am 'furat' ce am crezut noi ca este mai potrivit.
Si acum cu ochii in lacrimi si cu sentimentul ca parca a fost prea scurt, ma gandesc cu groaza ca scoala va trece pe plan secundar. De acum inainte serviciul va fi principala mea ocupatie o viata intreaga....

Si asa se sfarsesc 4 ani, precum au inceput... Se incheie un capitol, incepe altul, iar noua nu ne ramane decat sa incercam sa ramanem cat de cat la fel de veseli si de increzatori in puterile noastre.

The end.

Cu gand de sarbatoare

Sunt acasa... La parintii mei acasa si ma simt ca in vacanta de vara (vorba unei cunostinte :) ).
Nu am facut nimik in perioada asta si m-am relaxat in special pentru perioada mai dificila care urmeaza.
Pastele l-am petrecut la Bunica in Stei, cu multa veselie si liniste, iar de ieri sunt acasa, la ai mei. Azi m-am impartit intre joaca cu cele 6 pisici, una mai frumoasa si mai jucausa ca cealata, intre jocurile de snooker pe care le-am urmarit si colegii fratelui meu care au venit pe seara la noi.
As putea spune ca sarbatorile astea ar fi fost perfecte daca nu ar fi fost umbrite de pierderea suferita acum o saptamana....

Branding Romania

Sa ne branduim tara :) Sa ne cream o imagine...
Circula pe net un ppt ilustrativ cu importanta oamenilor si mentalitatilor intr-o tara, in prgresele pe care le face o tara.
Eu spun ca principala problema pe care o avem noi in crearea unei imagini Romaniei este schimbarea mentalitatii populatiei.
Degeaba avem un turism promitator, degeaba ne dezvoltam infrastructura, degeaba imbunatatim sistemul scolar sau multe dintre problemele care le avem daca in momentul in care intra cineva in tara simte cum este pacalit, daca observa certuri si trageri de par intre noi...
Problema este astfel rebrand-uirea noastra, rebrand-uirea gandirii noastre...
Peste vre-o 10 ani poate reusim sa ne convingem ca suntem in aceeashi tabara shi ca scopul nostru nu este sa fim mai tari ca si vecinul, ci sa lucram impreuna pentru binele amandurora...

Ulei la oferta

Trecand zilele trecute pe langa Piata Progresul cu tramvaiul mi-a sarit in ochi o 'Super Oferta' pentru Ulei. Am ramas pur si simplu masca. OFERTA ULEI BUNICA 8,0 RON!!!!!!!!!!
De cand? Am o sticla de ulei in casa de vre-o 6 luni cred si atunci cand am cumparat-o sunt sigura ca nu am dat 8,0 RON pe ea. Ce s-o fi intamplat???
Sunt chiar mirata cum nu am auzit de scumpirea asta pe nicaieri. Am auzit oameni plangandu-se de Summit, de politicieni, de vreme, dar in nici un caz de pretul scandalos (cel putin dupa parerea mea) la uleiul alimentar...
Sau nu am fost eu destul de pe faza? I wonder....

din week-end

Week-end-ul asta am sarbatorit Ora Pamantului. Mi-ar fi placut sa pot sune ca a fost o initiativa imbratisata de multe persoane, dar precum s-a dovedit nu a avut succesul scontat.
Stau la etajul 9 intr-un bloc cu o panorama impresionanta asupra unei parti importante dintr-un cartier. Sambata seara la ora 20.00, cand ma asteptam sa fie stinse macar o mica parte din luminile blocurilor vecine, zici ca era sarbatoare afara, coloritul ferestrelo avand o paleta impresionata.
Poate ca ar fi trebuit sa fie ca acum, duminica spre luni la ore 03.00, cand sunt doar 3-4 lumimi licarind in blocurile vecine...
Am ajuns week-endul asta la concluzia ca suntem pur si simplu ignoranti, ca refuzam sa acceptam ca la un moment dat nu o sa fim atat de norocosi sa ne bucuram de curent sau de energie si de beneficiile acestea tot timpul. E bine sa ne educam, sa incercam sa facem putin cate putin....
Poate va aparea o schimbare... Cat de frumos ar fi fost, si cat de mandri ne-am fi simtit daca o parte importanta din Bucuresti ar fi stins luminile?
Nu e nici o problema, preferam sa facem scandal de venirea Summit-ului si sa ne plangem ca traim intr-o tara saraca...

Life...

Am citit astazi mai multe bloguri in incercarea de a gasi un pic de curaj sa ma apuc de al meu...
Blogul meu e neglijat de mult. De fapt mint, e neglijat de la inceput pentru ca nu am avut grija de el mai deloc, nu mi-am scris toate gandurile, emotiile, sentimentele ci le-am lasat pur si simlu sa treaca.
Ma pregatesc pentru lucrarea de licenta, lucrare care va trebui sa contina si un blog, motiv pentru care trebuie sa imi cizelez stilul de scris si sa invat sa atrag mai multi cititori. Avand in vedere ca mi-am propus de la inceput sa scriu acest blog pentru mine, pentru a putea sa imi citesc eventual mai tarziu paginile de jurnal on-line, nu i-am acordat prea mare importanta. Si acum mi-e greu.
Am citit de mult (pe alt blog) o expresie care m-a cucerit si de care sufar eu in momentul de fata: sindromul paginii goale de Word. Trebuie sa ma apuc de licenta si mi-e greu. Sunt constienta ca odata ce o sa incep nu prea o sa ma mai pot opri, dar cu toate astea, parca startul acesta e cel mai greu lucru care trebuie sa il fac.
Mi-am luat concediu de la serviciu doar ca sa ma apuc... Si sunt in concediu de 3 zile de acum si inca nu am reusit sa fac nimik.
Lucrez mai bine noaptea. Colega mea de camera noaptea doarme.
Trebuie sa imi dau drumul.
Trebuie sa scriu saptamana aceasta cel putin 20 de pagini si inca nu stiu ce.
Nu am apucat sa fac documentare pentru ca nu stiu ce sa caut. Nu m-am dus la proful de licenta pentru ca nu am cu ce sa ma duc. Am senzatia ca ma invart intr-un cerc vicios din care nu pot sa ies.
Sufar de sindromul paginii albe de word si nu stiu cum sa il vindec...

ER...

Azi am scris un proiect.... Singura acasa....
Diferenta intre a scrie un proiect singura acasa si a-l face in echipa cu cineva, eventual, doar sa stea cineva langa mine, este lipsa de atentie...
Un proiect pe care in mod normal l-as fi terminat relativ repede mi-a rapit majoritatea dupa-amiezii- noptii pentru ca nu am reusit sa ma abtin sa nu ma uit la TV, sa mai navighez pe net, sa imi fac de lucru pe la bucatarie.....
In alta ordine de idei, mai mult m-am uitat la TV si proiectul l-am facut printre picaturi. De aceea, n-o sa mai vorbesc de proiect, ci de ce am vazut la TV :).
Am vazut ER.... super serialul, iar episodul acesta n-a fost o exceptie... Am reusit sa imi dau seama ca imi doresc ca persoana langa care imi voi petrece viata trebuie sa se gandeasca la mine ca la cineva unic, un pic nebun si in stare de orice.... (o filosofie gen Grey's Anatomy) si sa ma descrie cu o singura fraza 'My Andra was really something....'

Scopuri

Uneori imi propun sa fac chestii pe care apoi le consider lipsite de importanta.

Alteori imi propun chestii pe care incerc sa le duc la bun sfarsit dar le pierd undeva pe drum.

Ei, de acum imi propun sa imi indeplinesc toate scopurile, de orice natura, oricat de stupide ar fi.

Daca imi propun sa plec de la serviciu la 3, la 3 sa plec.

Daca imi propun sa nu mai mananc ciocolata pentru urmatoarele 6 luni, mai bine imi fac un semn in calendar de cand am voie sa mananc, sa stiu ca pana nu vad semnul, nu am voie nici macar sa ma gandesc la ea....

Este bine sa fii flexibil, mai ales in zilele noastre, dar consider ca trebuie sa avem o directie principala de la care sa nu ne abatem. Pana acum, flexibilitatea in cazul meu avea rolul principal, scopurile de ordin nferior reprezentand pentru mine pur si simplu ganduri pe care le luam mai mult sau mai putin in considerare.

Principalul meu scop pentru perioada urmatoare este sa slabesc cat mai mult. Asta implica o vointa crescuta si o educatie pe care, recunosc ca nu o am. Trebuie sa ma invat sa mananc la ore fixe, sa nu ma mai uit cu drag la sticla de Coca Cola din frigiderele de prin magazine, pentru ca mai aporape de ea nu o sa ma apropii, sa nu mai consider ca masa principala masa pe care o iau de obicei cand ma intorc de la serviciu.

Daca reusesc sa ma obisnuiesc cu perioada asta, apoi imi va fi usor pentru ca nu ma voi mai gandi la aceste mici obstacole ca la niste restrictii, ci ca la o stare de fapt ce exista....

ganduri alandala

Avand in vedere ca m-am mutat de curand in casa noua mi-am luat ceva lucruri noi. A trebuit sa ignor haine sau alte cheltuieli si mi-am luat lucruri mari, scumpe, de folosinta indelungata.
Avand in vedere ca pentru o mare parte din ele a trebuit sa imi fac un credit pe care o sa il platesc vre-o doi ani de acum inainte, parca simt mai accentuat fiecare sunet, fiecare scartaitura a fiecaruia, parca uit ca sunt niste simple obiecte care pot fi reparate, sau nu.
Oare nu e normal?
Ele reprezinta rezultatul muncii mele. Trecute si viitoare.
Mi se pare normal sa incerci sa iti usurezi viata, mi e pare normal sa incerci sa iti cresti gradul de confort sau sa incerci sa iti indeplinesti fiecare dorinta. Doar de aceasta muncesc... sa simt o implinire psihica, un confort psihologic cand intru in casa. Eu zic ca merita...

SI totusi... Oare aceste lucruri chiar conteaza?
Oare nu conteaza sa te distrezi? Sa incerci sa iti traiesti fiecare clipa la maxim? Cum iti stabilesti prioritatile? E normal sa iti pui toate aceste intrebari la un moment dat.
Mi s-a spus acum ceva timp ca eu am sarit o mare parte din adolescenta pentru ca am preferat sa gandesc pe termen lung, pentru ca am refuzat de multe ori sa actionez din impuls. La momentul acela acest lucru mi s-a parut cel mai potrivit. Acum ca a trecut.... I wonder....
Oare fac acelasi lucru si acum? La servicu e o perioada foate alomerata. La scoala la fel. Nu mai am timp de absolut nimic. Si tocmai acum imi dau seama ca as vrea sa fac una alta, parca acum imi dau seama ca mi-as dori sa ma bucur de ultimele clipe de studentie.
De cand lucrez mi-am dat seama ce bine e la scoala. Si tot de atunci mi-am dat seama ca scoala mai dureaza doar cateva luni. Mi-e dor sa am doar scoala. Sa ma duc la un seminar direct de acasa si nu sa fug de la serviciu. Sa beau o cafea in timpul unui curs impreuna cu colegii pe terasa la McDonalds in Romana fara sa ma gandesc ce mai am de facut si cand le fac.
In zilele noastre studentia nu mai exista. Exista sesiune si serviciu. Si atat.
O sa imi fie dor de scoala cel mai mult, de colegi, de fiecare clipa pe care am petrecut-o in cladirile ASE-ului si totusi nu pot renunta la servici. Pentru ca imi place si acolo. Pentru ca imi completeaza scoala, pentru ca nu stiu ce as face daca nu ar trebui sa ma trezesc cu gandul la transporturi in derulare sau la ce sarcini mai am de rezolvat.
Si totusi ce fac cu studentia? Dar cu viata personala?

Experiente care ne schimba

Exista diferite momente in viata care ne marcheaza pe termen lung sau pe termen scurt. Pentru mine au trecut pe nesimtite si mi-am dat seama de efectul lor abia la mult timp dupa ce s-au intamplat.
Cel mai bun si mai recent exemplu este noua mea slujba. Nu mi-as fi imaginat acum un an ca as rezista sa plec dis de dimineata si sa ma intorc seara, dupa 12 ore si sa nu pot decat sa ma prabusesc.
Nu mi-as fi imaginat ca as invata sa spun `NU` asa de usor sau ca mi s-ar parea usor sa scriu mailuri sau mesaje `artagoase` chiar daca am anumite retineri.
Sunt schimbari de caracter, schimbari de mod de gandire, schimbari in propria personalitate, schimbari care te pot pune foarte usor pe ganduri.
Lipsa de timp si de somn este principala mea problema in ultimul timp, lipsa de timp care se intrevede pentru o perioada destul de lunga de timp de acum incolo, daca nu chiar pentru toata viata, lipsa de timp care ma determina sa incerc sa gasesc solutii care sa imi permita sa fac si altceva inafara ciclului 'birou-pat' (asa de mediatizat intr-o reclama la un supliment alimentar revitalizant).
Si totusi, am alte prioritati, privesc altfel viata, lucrez nu numai pentru ca trebuie ci si pentru ca imi place, si totul din simplul fapt ca mi-am schimbat locul de munca si ca imi place ce imi fac.
Nu contest ca am trecut si prin alte schimbari importante (chiar foarte importante as putea sa spun), dar faptul ca rezist pe picioarele mele, ca realizez ca pot sa fac si singura unele lucruri imi dau o siguranta care ma determina sa merg mai departe.
Daca as avea si ceva mai mult timp...

Necunoscuta

M-am intalnit saptamanile trecuta in 300 cu ea... O femeie cu care mi-a vorbit intre Victoriei si Universitate ca si cand eram vechi cunostinte la o cafea.
A ghicit din prima ca sunt economista, ca imi place ce fac si mi-a spus ca a lucrat in TV.
A fost ciudat cat de deschisa si de vorbareata putea sa fie cu o simpla straina, a fost ciudat ca nu se uita la mine ca la o straina, ca la o persoana pe care o vedea prima oara.
Nu stiam daca pot sa ii raspund la fel, daca nu devin prea deschisa, daca nu o stanjenesc...
Dupa 20 de minute insa am plecat fiecare pe drumul nostru, nici nu stiu daca as mai recunoaste-o pe strada... Parca nici nu ar fi fost acolo

La open

Am fost saptamana trecuta, sambata la BCR Open Romania unde am avut sansa sa urmaresc cateva meciuri destul de frumoase. Totul a inceput cu finala campionatului de dublu, unde au castigat doi necunoscuti care faceau pentru prima oara pereche intr-un meci oficial ATP.
Apoi a jucat Hanescu cu Monfils, un meci ciudatel, in care Monfils a parut mai mult la antrenamente, nu la un meci oficial. A fost nostim sa il vezi in ultimul ste `cantand` la racheta de tenis sau jucandu-se cu publicul, dar parca uitase cu desavarsire ca trebuie sa mai si joace... Asta este.
Meciul urmator a jucat Gilles Simon cu un argentinian, Simon castigand in trei seturi, dand dovada de un joc destul de invariat, fara mari sclipiri. Daca as fi fost acasa, probabil as fi adormit undeva de-a lungul setului doi...
Seara in schimb s-a incheiat intr-o nota vesela, meciul amical de tenis dintre echipele- Adi Ilie, Ilie Nastase si Dan Petrescu, Bahrami a fost o dovada ca tenisul se poate juca la orice varsta, ca ai nevoie de putin umor pe teren, si mai ales ca spectacolul asigurat a reusit sa umple arena de tenis.
Am fost destul de impresionata de faptul ca atat sambata cand am fost noi, cat si duminica la finala, arenele au fost aproape pline.