Branding Romania

Sa ne branduim tara :) Sa ne cream o imagine...
Circula pe net un ppt ilustrativ cu importanta oamenilor si mentalitatilor intr-o tara, in prgresele pe care le face o tara.
Eu spun ca principala problema pe care o avem noi in crearea unei imagini Romaniei este schimbarea mentalitatii populatiei.
Degeaba avem un turism promitator, degeaba ne dezvoltam infrastructura, degeaba imbunatatim sistemul scolar sau multe dintre problemele care le avem daca in momentul in care intra cineva in tara simte cum este pacalit, daca observa certuri si trageri de par intre noi...
Problema este astfel rebrand-uirea noastra, rebrand-uirea gandirii noastre...
Peste vre-o 10 ani poate reusim sa ne convingem ca suntem in aceeashi tabara shi ca scopul nostru nu este sa fim mai tari ca si vecinul, ci sa lucram impreuna pentru binele amandurora...

Ulei la oferta

Trecand zilele trecute pe langa Piata Progresul cu tramvaiul mi-a sarit in ochi o 'Super Oferta' pentru Ulei. Am ramas pur si simplu masca. OFERTA ULEI BUNICA 8,0 RON!!!!!!!!!!
De cand? Am o sticla de ulei in casa de vre-o 6 luni cred si atunci cand am cumparat-o sunt sigura ca nu am dat 8,0 RON pe ea. Ce s-o fi intamplat???
Sunt chiar mirata cum nu am auzit de scumpirea asta pe nicaieri. Am auzit oameni plangandu-se de Summit, de politicieni, de vreme, dar in nici un caz de pretul scandalos (cel putin dupa parerea mea) la uleiul alimentar...
Sau nu am fost eu destul de pe faza? I wonder....

din week-end

Week-end-ul asta am sarbatorit Ora Pamantului. Mi-ar fi placut sa pot sune ca a fost o initiativa imbratisata de multe persoane, dar precum s-a dovedit nu a avut succesul scontat.
Stau la etajul 9 intr-un bloc cu o panorama impresionanta asupra unei parti importante dintr-un cartier. Sambata seara la ora 20.00, cand ma asteptam sa fie stinse macar o mica parte din luminile blocurilor vecine, zici ca era sarbatoare afara, coloritul ferestrelo avand o paleta impresionata.
Poate ca ar fi trebuit sa fie ca acum, duminica spre luni la ore 03.00, cand sunt doar 3-4 lumimi licarind in blocurile vecine...
Am ajuns week-endul asta la concluzia ca suntem pur si simplu ignoranti, ca refuzam sa acceptam ca la un moment dat nu o sa fim atat de norocosi sa ne bucuram de curent sau de energie si de beneficiile acestea tot timpul. E bine sa ne educam, sa incercam sa facem putin cate putin....
Poate va aparea o schimbare... Cat de frumos ar fi fost, si cat de mandri ne-am fi simtit daca o parte importanta din Bucuresti ar fi stins luminile?
Nu e nici o problema, preferam sa facem scandal de venirea Summit-ului si sa ne plangem ca traim intr-o tara saraca...

Life...

Am citit astazi mai multe bloguri in incercarea de a gasi un pic de curaj sa ma apuc de al meu...
Blogul meu e neglijat de mult. De fapt mint, e neglijat de la inceput pentru ca nu am avut grija de el mai deloc, nu mi-am scris toate gandurile, emotiile, sentimentele ci le-am lasat pur si simlu sa treaca.
Ma pregatesc pentru lucrarea de licenta, lucrare care va trebui sa contina si un blog, motiv pentru care trebuie sa imi cizelez stilul de scris si sa invat sa atrag mai multi cititori. Avand in vedere ca mi-am propus de la inceput sa scriu acest blog pentru mine, pentru a putea sa imi citesc eventual mai tarziu paginile de jurnal on-line, nu i-am acordat prea mare importanta. Si acum mi-e greu.
Am citit de mult (pe alt blog) o expresie care m-a cucerit si de care sufar eu in momentul de fata: sindromul paginii goale de Word. Trebuie sa ma apuc de licenta si mi-e greu. Sunt constienta ca odata ce o sa incep nu prea o sa ma mai pot opri, dar cu toate astea, parca startul acesta e cel mai greu lucru care trebuie sa il fac.
Mi-am luat concediu de la serviciu doar ca sa ma apuc... Si sunt in concediu de 3 zile de acum si inca nu am reusit sa fac nimik.
Lucrez mai bine noaptea. Colega mea de camera noaptea doarme.
Trebuie sa imi dau drumul.
Trebuie sa scriu saptamana aceasta cel putin 20 de pagini si inca nu stiu ce.
Nu am apucat sa fac documentare pentru ca nu stiu ce sa caut. Nu m-am dus la proful de licenta pentru ca nu am cu ce sa ma duc. Am senzatia ca ma invart intr-un cerc vicios din care nu pot sa ies.
Sufar de sindromul paginii albe de word si nu stiu cum sa il vindec...

ER...

Azi am scris un proiect.... Singura acasa....
Diferenta intre a scrie un proiect singura acasa si a-l face in echipa cu cineva, eventual, doar sa stea cineva langa mine, este lipsa de atentie...
Un proiect pe care in mod normal l-as fi terminat relativ repede mi-a rapit majoritatea dupa-amiezii- noptii pentru ca nu am reusit sa ma abtin sa nu ma uit la TV, sa mai navighez pe net, sa imi fac de lucru pe la bucatarie.....
In alta ordine de idei, mai mult m-am uitat la TV si proiectul l-am facut printre picaturi. De aceea, n-o sa mai vorbesc de proiect, ci de ce am vazut la TV :).
Am vazut ER.... super serialul, iar episodul acesta n-a fost o exceptie... Am reusit sa imi dau seama ca imi doresc ca persoana langa care imi voi petrece viata trebuie sa se gandeasca la mine ca la cineva unic, un pic nebun si in stare de orice.... (o filosofie gen Grey's Anatomy) si sa ma descrie cu o singura fraza 'My Andra was really something....'

Scopuri

Uneori imi propun sa fac chestii pe care apoi le consider lipsite de importanta.

Alteori imi propun chestii pe care incerc sa le duc la bun sfarsit dar le pierd undeva pe drum.

Ei, de acum imi propun sa imi indeplinesc toate scopurile, de orice natura, oricat de stupide ar fi.

Daca imi propun sa plec de la serviciu la 3, la 3 sa plec.

Daca imi propun sa nu mai mananc ciocolata pentru urmatoarele 6 luni, mai bine imi fac un semn in calendar de cand am voie sa mananc, sa stiu ca pana nu vad semnul, nu am voie nici macar sa ma gandesc la ea....

Este bine sa fii flexibil, mai ales in zilele noastre, dar consider ca trebuie sa avem o directie principala de la care sa nu ne abatem. Pana acum, flexibilitatea in cazul meu avea rolul principal, scopurile de ordin nferior reprezentand pentru mine pur si simplu ganduri pe care le luam mai mult sau mai putin in considerare.

Principalul meu scop pentru perioada urmatoare este sa slabesc cat mai mult. Asta implica o vointa crescuta si o educatie pe care, recunosc ca nu o am. Trebuie sa ma invat sa mananc la ore fixe, sa nu ma mai uit cu drag la sticla de Coca Cola din frigiderele de prin magazine, pentru ca mai aporape de ea nu o sa ma apropii, sa nu mai consider ca masa principala masa pe care o iau de obicei cand ma intorc de la serviciu.

Daca reusesc sa ma obisnuiesc cu perioada asta, apoi imi va fi usor pentru ca nu ma voi mai gandi la aceste mici obstacole ca la niste restrictii, ci ca la o stare de fapt ce exista....

ganduri alandala

Avand in vedere ca m-am mutat de curand in casa noua mi-am luat ceva lucruri noi. A trebuit sa ignor haine sau alte cheltuieli si mi-am luat lucruri mari, scumpe, de folosinta indelungata.
Avand in vedere ca pentru o mare parte din ele a trebuit sa imi fac un credit pe care o sa il platesc vre-o doi ani de acum inainte, parca simt mai accentuat fiecare sunet, fiecare scartaitura a fiecaruia, parca uit ca sunt niste simple obiecte care pot fi reparate, sau nu.
Oare nu e normal?
Ele reprezinta rezultatul muncii mele. Trecute si viitoare.
Mi se pare normal sa incerci sa iti usurezi viata, mi e pare normal sa incerci sa iti cresti gradul de confort sau sa incerci sa iti indeplinesti fiecare dorinta. Doar de aceasta muncesc... sa simt o implinire psihica, un confort psihologic cand intru in casa. Eu zic ca merita...

SI totusi... Oare aceste lucruri chiar conteaza?
Oare nu conteaza sa te distrezi? Sa incerci sa iti traiesti fiecare clipa la maxim? Cum iti stabilesti prioritatile? E normal sa iti pui toate aceste intrebari la un moment dat.
Mi s-a spus acum ceva timp ca eu am sarit o mare parte din adolescenta pentru ca am preferat sa gandesc pe termen lung, pentru ca am refuzat de multe ori sa actionez din impuls. La momentul acela acest lucru mi s-a parut cel mai potrivit. Acum ca a trecut.... I wonder....
Oare fac acelasi lucru si acum? La servicu e o perioada foate alomerata. La scoala la fel. Nu mai am timp de absolut nimic. Si tocmai acum imi dau seama ca as vrea sa fac una alta, parca acum imi dau seama ca mi-as dori sa ma bucur de ultimele clipe de studentie.
De cand lucrez mi-am dat seama ce bine e la scoala. Si tot de atunci mi-am dat seama ca scoala mai dureaza doar cateva luni. Mi-e dor sa am doar scoala. Sa ma duc la un seminar direct de acasa si nu sa fug de la serviciu. Sa beau o cafea in timpul unui curs impreuna cu colegii pe terasa la McDonalds in Romana fara sa ma gandesc ce mai am de facut si cand le fac.
In zilele noastre studentia nu mai exista. Exista sesiune si serviciu. Si atat.
O sa imi fie dor de scoala cel mai mult, de colegi, de fiecare clipa pe care am petrecut-o in cladirile ASE-ului si totusi nu pot renunta la servici. Pentru ca imi place si acolo. Pentru ca imi completeaza scoala, pentru ca nu stiu ce as face daca nu ar trebui sa ma trezesc cu gandul la transporturi in derulare sau la ce sarcini mai am de rezolvat.
Si totusi ce fac cu studentia? Dar cu viata personala?