ganduri alandala

Avand in vedere ca m-am mutat de curand in casa noua mi-am luat ceva lucruri noi. A trebuit sa ignor haine sau alte cheltuieli si mi-am luat lucruri mari, scumpe, de folosinta indelungata.
Avand in vedere ca pentru o mare parte din ele a trebuit sa imi fac un credit pe care o sa il platesc vre-o doi ani de acum inainte, parca simt mai accentuat fiecare sunet, fiecare scartaitura a fiecaruia, parca uit ca sunt niste simple obiecte care pot fi reparate, sau nu.
Oare nu e normal?
Ele reprezinta rezultatul muncii mele. Trecute si viitoare.
Mi se pare normal sa incerci sa iti usurezi viata, mi e pare normal sa incerci sa iti cresti gradul de confort sau sa incerci sa iti indeplinesti fiecare dorinta. Doar de aceasta muncesc... sa simt o implinire psihica, un confort psihologic cand intru in casa. Eu zic ca merita...

SI totusi... Oare aceste lucruri chiar conteaza?
Oare nu conteaza sa te distrezi? Sa incerci sa iti traiesti fiecare clipa la maxim? Cum iti stabilesti prioritatile? E normal sa iti pui toate aceste intrebari la un moment dat.
Mi s-a spus acum ceva timp ca eu am sarit o mare parte din adolescenta pentru ca am preferat sa gandesc pe termen lung, pentru ca am refuzat de multe ori sa actionez din impuls. La momentul acela acest lucru mi s-a parut cel mai potrivit. Acum ca a trecut.... I wonder....
Oare fac acelasi lucru si acum? La servicu e o perioada foate alomerata. La scoala la fel. Nu mai am timp de absolut nimic. Si tocmai acum imi dau seama ca as vrea sa fac una alta, parca acum imi dau seama ca mi-as dori sa ma bucur de ultimele clipe de studentie.
De cand lucrez mi-am dat seama ce bine e la scoala. Si tot de atunci mi-am dat seama ca scoala mai dureaza doar cateva luni. Mi-e dor sa am doar scoala. Sa ma duc la un seminar direct de acasa si nu sa fug de la serviciu. Sa beau o cafea in timpul unui curs impreuna cu colegii pe terasa la McDonalds in Romana fara sa ma gandesc ce mai am de facut si cand le fac.
In zilele noastre studentia nu mai exista. Exista sesiune si serviciu. Si atat.
O sa imi fie dor de scoala cel mai mult, de colegi, de fiecare clipa pe care am petrecut-o in cladirile ASE-ului si totusi nu pot renunta la servici. Pentru ca imi place si acolo. Pentru ca imi completeaza scoala, pentru ca nu stiu ce as face daca nu ar trebui sa ma trezesc cu gandul la transporturi in derulare sau la ce sarcini mai am de rezolvat.
Si totusi ce fac cu studentia? Dar cu viata personala?

Experiente care ne schimba

Exista diferite momente in viata care ne marcheaza pe termen lung sau pe termen scurt. Pentru mine au trecut pe nesimtite si mi-am dat seama de efectul lor abia la mult timp dupa ce s-au intamplat.
Cel mai bun si mai recent exemplu este noua mea slujba. Nu mi-as fi imaginat acum un an ca as rezista sa plec dis de dimineata si sa ma intorc seara, dupa 12 ore si sa nu pot decat sa ma prabusesc.
Nu mi-as fi imaginat ca as invata sa spun `NU` asa de usor sau ca mi s-ar parea usor sa scriu mailuri sau mesaje `artagoase` chiar daca am anumite retineri.
Sunt schimbari de caracter, schimbari de mod de gandire, schimbari in propria personalitate, schimbari care te pot pune foarte usor pe ganduri.
Lipsa de timp si de somn este principala mea problema in ultimul timp, lipsa de timp care se intrevede pentru o perioada destul de lunga de timp de acum incolo, daca nu chiar pentru toata viata, lipsa de timp care ma determina sa incerc sa gasesc solutii care sa imi permita sa fac si altceva inafara ciclului 'birou-pat' (asa de mediatizat intr-o reclama la un supliment alimentar revitalizant).
Si totusi, am alte prioritati, privesc altfel viata, lucrez nu numai pentru ca trebuie ci si pentru ca imi place, si totul din simplul fapt ca mi-am schimbat locul de munca si ca imi place ce imi fac.
Nu contest ca am trecut si prin alte schimbari importante (chiar foarte importante as putea sa spun), dar faptul ca rezist pe picioarele mele, ca realizez ca pot sa fac si singura unele lucruri imi dau o siguranta care ma determina sa merg mai departe.
Daca as avea si ceva mai mult timp...

Necunoscuta

M-am intalnit saptamanile trecuta in 300 cu ea... O femeie cu care mi-a vorbit intre Victoriei si Universitate ca si cand eram vechi cunostinte la o cafea.
A ghicit din prima ca sunt economista, ca imi place ce fac si mi-a spus ca a lucrat in TV.
A fost ciudat cat de deschisa si de vorbareata putea sa fie cu o simpla straina, a fost ciudat ca nu se uita la mine ca la o straina, ca la o persoana pe care o vedea prima oara.
Nu stiam daca pot sa ii raspund la fel, daca nu devin prea deschisa, daca nu o stanjenesc...
Dupa 20 de minute insa am plecat fiecare pe drumul nostru, nici nu stiu daca as mai recunoaste-o pe strada... Parca nici nu ar fi fost acolo

La open

Am fost saptamana trecuta, sambata la BCR Open Romania unde am avut sansa sa urmaresc cateva meciuri destul de frumoase. Totul a inceput cu finala campionatului de dublu, unde au castigat doi necunoscuti care faceau pentru prima oara pereche intr-un meci oficial ATP.
Apoi a jucat Hanescu cu Monfils, un meci ciudatel, in care Monfils a parut mai mult la antrenamente, nu la un meci oficial. A fost nostim sa il vezi in ultimul ste `cantand` la racheta de tenis sau jucandu-se cu publicul, dar parca uitase cu desavarsire ca trebuie sa mai si joace... Asta este.
Meciul urmator a jucat Gilles Simon cu un argentinian, Simon castigand in trei seturi, dand dovada de un joc destul de invariat, fara mari sclipiri. Daca as fi fost acasa, probabil as fi adormit undeva de-a lungul setului doi...
Seara in schimb s-a incheiat intr-o nota vesela, meciul amical de tenis dintre echipele- Adi Ilie, Ilie Nastase si Dan Petrescu, Bahrami a fost o dovada ca tenisul se poate juca la orice varsta, ca ai nevoie de putin umor pe teren, si mai ales ca spectacolul asigurat a reusit sa umple arena de tenis.
Am fost destul de impresionata de faptul ca atat sambata cand am fost noi, cat si duminica la finala, arenele au fost aproape pline.

Scrisoare

Draga Blogger,

Imi pare rau ca te-am ignorat in ultimul timp, dar am avut o perioada foarte agitata atat la serviciu, cat si pe acasa.
Incepe sa imi placa din ce in ce mai mult la serviciu, atmosfera de lucru fiind calda si placuta, colegii intelegatori cu galagia pe care, inevitabil, o fac zi de zi, iar sefa intelegatoare in toate greselile pe care le-am facut pana acum.
Invat foarte multe lucruri, care tin atat de domeniul meu, cat si de domeniu tehnic, am avut in ultimul timp parte de multe surprize, unele placute, unele mai putin placute.
Printre surprizele placute se numara relatia buna pe care o am cu majoritatea partenerilor de pe domeniul meu, senzatia ca se poate face ceva si pe plan economic in Romania, faptul ca pot asculta muzica la serviciu, ca pot sa lucrez cu placere.
Printre surprizele neplacute se gasesc neprofesionalismul unei agentii de publicitate, nereceptivitatea unor parteneri straini sau greutatea de a utiliza anumite servicii romanesti (posta romana).

Acasa, totul e pe drumul cel bun... :)

Imi pare rau ca te-am lasat cam de izbeliste, dar nu am mai avut timp, nerv sau inspiratie sa mai vorbesc shi cu tine.

Cu drag,

Andra

Becul de la Gambrinus

6 ore de mers cu trenul... Asta a semnificat de 3 ani incoace drumul meu spre casa, sau altfel spus, spre racoare zilele astea.
Sunt o persoana destul de nestatornica si fara rabdare, de aceea, cele 6 ore cu trenul reprezinta pentru mine o adevarata corvoada care parca nu se mai termina. De aceea, de-a lungul timpului mi-am luat anumite puncte de reper de pe drum pentru a aproxima cam cat mai am pana la destinatie.
La intrarea in Bucuresti punctul de referinta este Carrefour Militari. Odata ce am vazut semnul luminos cu sigla Carrefour parca cele 10 minute care le face pana in gara trec ca gandul, nici nu le simti. Ma gandesc de multe ori ca destinatia mea finala ar putea sa fie chair Carrefour, doar de acolo stiu ca in maxim o ora sunt acasa.
La intrarea in Petrosani, acelasi rol il indeplineste Becul de la Gambrinus. Daca Carrefour-ul este arhi-super- cunoscut, becul de la Gambrinus reprezinta un semn doar pentru mine.
Gambrinus-ul este un hotel-restaurant la intrarea in Petrosani, iar becul, cum imi place mie sa il intitulez vine de fapt de la stalpul lor de electricitate din fata hotelului.
De data asta insa, cand am fost acasa, nu mai era becul... Ce s-o fi intamplat cu el? Dupa 3 ani sa il dea jos, sau sa se fi ars? N-am reusit sa aflu... Cert este ca nu mai era, iar dupa cele 6 ore de mers cu trenul, la ora 3 dimineatza incercam sa imi gasesc un punct de reper pentru viitor, un punct psihologic, ca doar n-o sa raman in tren ca nu stiu Petrosaniul fara becul de la Gambrinus...

E cald...

Exact in perioada in care am cel mai mult de lucru se nimereste sa fie insuportabil de cald si eu sa fiu insuportabil de indispusa.
Vreau sa termin o data cu toate treburile `extra` care le mai am sa ma pot relaxa linistita si sa incep sa mananc shi eu cat de cat sanatos, sa respir si aerul sarat de la mare sau aerul racoros de munte de acasa sau aerul de capitala culturala de la Sibiu.
Mi-am propus sa ajung neaparat in Sibiu in septembrie. Sincera sa fiu nu prea ma intereseaza cum o sa reusesc, important este ca imi doresc sa ma duc foarte mult si ar fi chiar culmea sa nu `profit` de neamurile care ma gazduiesc in Sibiu si sa nu vizitez orasul anul asta.
Revenind in prezent... Tot cald este, si eu sunt tot la serviciu.
Azi s-a luat de 2 ori curentul. Prima oara a durat cam o ora si nu mai stiam ce sa facem fara calculator, air cand a venit in cele din urma, nu ne venea sa credem cat suntem de norocosi.
A doua oara.... nu a durt asa de mult, dar am profitat de aceasta data ca sa mancam, asa ca pot sa spun ca a fost o pauza bine-venita.
Cam atat... Mi se inchid efectiv ochii in fata monitorului si nu ajung azi direct acasa...
Si tot cald a ramas