A durat doar 9 luni....

Citindu-mi ultimul post tocmai am realizat ca sunt nefericita de mult mai mult timp decat realizasem. Sunt 9 luni... waw...

In 9 luni se intampla miracolul nasterii. E o groaza de timp.
Astea 9 luni pentru mine au fost 9 luni de frustrari, nervi, agitatie mai intai si apoi de liniste... Am realizat pe la finalul acestor luni ca nu are sens... Efectiv nu are sens sa incerc sa imi imbunatatesc viata pe care o duc acum. Nu are loc de imbunatatire, cel putin din punctul meu de vedere.

Am decis in schimb ca trebuie sa incep din nou. 'Fresh start'...
Ce simplu suna, nu? Nu e usor, dar merita... merita fiecare efort si fiecare compromis pe care trebuie sa il fac cu mine acum pentru un viitor asa cum imi doresc.

Totul depinde de mine

Am vazut ieri un filmulet care imi ilustreaza la perfectie viata mea in momentul de fata...
Ziua contine pentru mine serviciul si discutia telefonica cu parintii...

Cum am ajuns asa?

Cum am ajuns sa fiu o persoana nemultumita de mine?

DE CE?

Raspunsul nu pot decat sa mi-l dau eu. Din cauza mea. Pentru ca mi-e frica sa ma schimb in bine. Mi-e frica sa recunosc ca daca nu iau masuri urgent o sa ajung sa nu ma mai recunosc.

Simt ca o data cu maseaua mea s-a dus veselia... dragostea de viata... optimismul... Cum am ajuns o acritura de care mi-e rusine?

De ce mi-e greu sa iau masuri? De ce nu ma schimb? De ce nu ma ambitionez? De ce nu mai ascult de mine?

DE CE?

Din cauza mea!!!!

Imi visez viata cu ochii deschisi. Visez ca mi-ar place sa fiu remarcata si apreciata, visez sa imi gasesc linistea si fericirea, implinirea si increderea alaturi de niste oameni care nu ar trebui sa insemne nimic pentru mine.

Visez ca ma transform exact ca intr-un basm din ratusca cea urata in lebada eleganta si increzatoare. Oare nu stiu ca viata NU e un basm? Oare nu realizez ca totul sta in puterea mea?

Cand m-am pierdut? Ce trebuie sa fac sa ma regasesc? Pe cine trebuie sa intreb? Poate cineva sa imi spuna?

Imi doresc sa fiu eu, sa nu ma mai intereseze nimic, sa pot sa fiu increzatoare si fericita si multumita de mine....

Imi doresc sa ma trezesc maine vesela, fericita si linistita ca totul va fi OK

Oare zilele in care ma trezeam asa s-au terminat? Oare nu voi reusi sa ma redresez vreodata?

Imi doresc sa redevin Andra... Sa devin omul increzator, incapatanat si plin de viata care eram odata. Imi doresc sa dansez prin casa, sa rad de nimicuri si sa fac greseli idioate fara sa mi se reproseze ca o sa raman toata viata ce sunt acum....

Am ajuns sa o urasc pe Ruxandra. Ruxandra e speriata si face gafe si e nemultumita. Ruxandra a castigat controlul asupra mea. Ruxandra nu implineste anul asta 24 de ani ci 42...

Oare o sa ajung vreodata sa castig lupta cu mine insami?

Viata de sesiune

De cand am inceput programul de master am ajuns sa pun scoala pe locul 2.
Oboseala si stressul acumulat la serviciu au ajuns deja prea mari pentru a putea sa dispara pur si simplu cu distractiile cursurilor si seminariilor.

Sesiunea este o perioada si mai grea.... Trebuie sa inversez cele doua ocupatii care au ajuns sa imi ocupe 75% dintr-o zi, si acest lucru nu este chiar facil, mai ales ca cititul `in gol` este cea mai noua ocupatie....

Sambata seara...

Sambata seara ma simt ca o baba :)
Sambata seara eu mi-o petrec acasa, in fata TV-ului sau a calculatorului relaxandu-ma si pregatindu-ma de o noua saptamana,

Sambata imi dau seama ca oamenii de varsta mea, oamenii care au mai multa energie isi fac de cap.


Eu in schimb dorm :) Imi fac de cap dormind :) Si ma simt bine!!

Oare e ciudat daca ma simt bine si prefer sa ma odihnesc in loc sa ies?

Oare o sa imi dau seama mai tarziu ca iar am ales gresit?

Cine sunt eu...

Mai nou sunt Ruxandra... Sunt o persoana care isi propune sa faca multe si, intr-un final reuseste.
Sunt o persoana careia ii place sa doarma si iubeste sa se simta implinita.
Sunt o persoana pe care nu o mai recunosc...
Din energia si entuziasmul meu au ramas oboseala si frustarea ca nu fac ceea ce imi doresc...

EU acum sunt obosita...

Ce inseamna sa fii 'cuminte'?

Mi sa spus de cateva ori de aseara incepand incoace ca sunt prea 'cuminte' si ca refuz sa imi asum niste riscuri putin mai.... necalculate sa spunem.

A fi cuminte pentru mine inseamna a sta linistit pe un scaun, fara a iesi in evidenta, fara a deranja sau a-ti da cu parerea. Am descoperit insa ca dreptatea nu este tot timpul de partea mea...

Pentru restul lumii a fi cuminte (cel putin in privinta mea) inseamna a fi eu, adica sa refuz sa trec peste niste limite autoimpuse.

Sincera sa fiu nici nu stiu daca sa ma supar sau sa o iau ca pe un compliment. Am niste prieteni foarte dragi mie pentru ca sunt cine sunt. Am o viata frumoasa, de care sunt multumita pentru ca sunt cine sunt...

Prin faptul ca nu accept sa imi incalc regulile nu inseamna ca nu accept niste riscuri... Inseamna pur si simplu ca ma cunosc destul de bine incat sa stiu cand trebuie sa ma opresc.

Sunt mandra ca sunt cuminte... Pentru ca sunt eu :) Si sunt convinsa ca in viitor poate voi fi mandra ca voi fi 'rea', pentru ca ma va reprezenta la acel moment...

4 ani de viata

Astazi am terminat neoficial scoala... Ultimul examen a adus cu el si ultima noastra intalnire oficiala cu salile de curs.
Au fost 4 ani frumosi, 4 ani fericiti, 4 ani in care mi-am facut prieteni si am castigat multi, multi puisori unii mai dragi ca si altii mie.
Parca ieri m-au lasat ai mei in fata scolii inainte de deschiderea festiva si mi-au spus ca de acum trebuie sa continuu singura.
O sa imi fie dor de nebunia de pe holurile ASE-ului,o sa imi lipseasca seminariile si cursurile fie ca au fost interactive sau interminabile, o sa imi lipseasca proiectele facute impreuna cu fetele sau noptile nedomite inaintea examenelor.
O sa imi fie dor de colegi, de iesirile in cluburi sau seara la terase, de obisnuitele mese la McDonald's sau la Everest sau de plecari la mare impreuna.
O sa le simt lipsa profesorilor care ne-au ajutat sa ajungem ce suntem acum. Fie ca au fost exemple pozitive sau negative, de la ei am 'furat' ce am crezut noi ca este mai potrivit.
Si acum cu ochii in lacrimi si cu sentimentul ca parca a fost prea scurt, ma gandesc cu groaza ca scoala va trece pe plan secundar. De acum inainte serviciul va fi principala mea ocupatie o viata intreaga....

Si asa se sfarsesc 4 ani, precum au inceput... Se incheie un capitol, incepe altul, iar noua nu ne ramane decat sa incercam sa ramanem cat de cat la fel de veseli si de increzatori in puterile noastre.

The end.