Avand in vedere ca m-am mutat de curand in casa noua mi-am luat ceva lucruri noi. A trebuit sa ignor haine sau alte cheltuieli si mi-am luat lucruri mari, scumpe, de folosinta indelungata.
Avand in vedere ca pentru o mare parte din ele a trebuit sa imi fac un credit pe care o sa il platesc vre-o doi ani de acum inainte, parca simt mai accentuat fiecare sunet, fiecare scartaitura a fiecaruia, parca uit ca sunt niste simple obiecte care pot fi reparate, sau nu.
Oare nu e normal?
Ele reprezinta rezultatul muncii mele. Trecute si viitoare.
Mi se pare normal sa incerci sa iti usurezi viata, mi e pare normal sa incerci sa iti cresti gradul de confort sau sa incerci sa iti indeplinesti fiecare dorinta. Doar de aceasta muncesc... sa simt o implinire psihica, un confort psihologic cand intru in casa. Eu zic ca merita...
SI totusi... Oare aceste lucruri chiar conteaza?
Oare nu conteaza sa te distrezi? Sa incerci sa iti traiesti fiecare clipa la maxim? Cum iti stabilesti prioritatile? E normal sa iti pui toate aceste intrebari la un moment dat.
Mi s-a spus acum ceva timp ca eu am sarit o mare parte din adolescenta pentru ca am preferat sa gandesc pe termen lung, pentru ca am refuzat de multe ori sa actionez din impuls. La momentul acela acest lucru mi s-a parut cel mai potrivit. Acum ca a trecut.... I wonder....
Oare fac acelasi lucru si acum? La servicu e o perioada foate alomerata. La scoala la fel. Nu mai am timp de absolut nimic. Si tocmai acum imi dau seama ca as vrea sa fac una alta, parca acum imi dau seama ca mi-as dori sa ma bucur de ultimele clipe de studentie.
De cand lucrez mi-am dat seama ce bine e la scoala. Si tot de atunci mi-am dat seama ca scoala mai dureaza doar cateva luni. Mi-e dor sa am doar scoala. Sa ma duc la un seminar direct de acasa si nu sa fug de la serviciu. Sa beau o cafea in timpul unui curs impreuna cu colegii pe terasa la McDonalds in Romana fara sa ma gandesc ce mai am de facut si cand le fac.
In zilele noastre studentia nu mai exista. Exista sesiune si serviciu. Si atat.
O sa imi fie dor de scoala cel mai mult, de colegi, de fiecare clipa pe care am petrecut-o in cladirile ASE-ului si totusi nu pot renunta la servici. Pentru ca imi place si acolo. Pentru ca imi completeaza scoala, pentru ca nu stiu ce as face daca nu ar trebui sa ma trezesc cu gandul la transporturi in derulare sau la ce sarcini mai am de rezolvat.
Si totusi ce fac cu studentia? Dar cu viata personala?
