din week-end

Week-end-ul asta am sarbatorit Ora Pamantului. Mi-ar fi placut sa pot sune ca a fost o initiativa imbratisata de multe persoane, dar precum s-a dovedit nu a avut succesul scontat.
Stau la etajul 9 intr-un bloc cu o panorama impresionanta asupra unei parti importante dintr-un cartier. Sambata seara la ora 20.00, cand ma asteptam sa fie stinse macar o mica parte din luminile blocurilor vecine, zici ca era sarbatoare afara, coloritul ferestrelo avand o paleta impresionata.
Poate ca ar fi trebuit sa fie ca acum, duminica spre luni la ore 03.00, cand sunt doar 3-4 lumimi licarind in blocurile vecine...
Am ajuns week-endul asta la concluzia ca suntem pur si simplu ignoranti, ca refuzam sa acceptam ca la un moment dat nu o sa fim atat de norocosi sa ne bucuram de curent sau de energie si de beneficiile acestea tot timpul. E bine sa ne educam, sa incercam sa facem putin cate putin....
Poate va aparea o schimbare... Cat de frumos ar fi fost, si cat de mandri ne-am fi simtit daca o parte importanta din Bucuresti ar fi stins luminile?
Nu e nici o problema, preferam sa facem scandal de venirea Summit-ului si sa ne plangem ca traim intr-o tara saraca...

Life...

Am citit astazi mai multe bloguri in incercarea de a gasi un pic de curaj sa ma apuc de al meu...
Blogul meu e neglijat de mult. De fapt mint, e neglijat de la inceput pentru ca nu am avut grija de el mai deloc, nu mi-am scris toate gandurile, emotiile, sentimentele ci le-am lasat pur si simlu sa treaca.
Ma pregatesc pentru lucrarea de licenta, lucrare care va trebui sa contina si un blog, motiv pentru care trebuie sa imi cizelez stilul de scris si sa invat sa atrag mai multi cititori. Avand in vedere ca mi-am propus de la inceput sa scriu acest blog pentru mine, pentru a putea sa imi citesc eventual mai tarziu paginile de jurnal on-line, nu i-am acordat prea mare importanta. Si acum mi-e greu.
Am citit de mult (pe alt blog) o expresie care m-a cucerit si de care sufar eu in momentul de fata: sindromul paginii goale de Word. Trebuie sa ma apuc de licenta si mi-e greu. Sunt constienta ca odata ce o sa incep nu prea o sa ma mai pot opri, dar cu toate astea, parca startul acesta e cel mai greu lucru care trebuie sa il fac.
Mi-am luat concediu de la serviciu doar ca sa ma apuc... Si sunt in concediu de 3 zile de acum si inca nu am reusit sa fac nimik.
Lucrez mai bine noaptea. Colega mea de camera noaptea doarme.
Trebuie sa imi dau drumul.
Trebuie sa scriu saptamana aceasta cel putin 20 de pagini si inca nu stiu ce.
Nu am apucat sa fac documentare pentru ca nu stiu ce sa caut. Nu m-am dus la proful de licenta pentru ca nu am cu ce sa ma duc. Am senzatia ca ma invart intr-un cerc vicios din care nu pot sa ies.
Sufar de sindromul paginii albe de word si nu stiu cum sa il vindec...